Vară. Cu ce să asociază acest cuvânt, de obicei? Un elev de clasele primare ar striga: „Vacanţă!!!”, pentru a-şi aminti în următoarele minute că învăţătoarea nu a uitat să le asigure porţia de cunoştinţe şi în timpul vacanţei: 20 de texte la citire, 50 de probleme la matematică şi un album cu observări la ştiinţele naturii. Un licean, care abia a uitat de efortul depus pentru a susţine bacalaureatul, gândeşte că vara îi aduce împlinirea adevăratului sens al „libertăţii”, pe când aceasta este încă prea departe de realitate. Un student de la Univesitatea Tehnică cu siguranţă este încă confuz cu privire la acest termen, deoarece pentru el vara începe mult mai târziu. Ceilalţi studenţi însă pot asocia vara cu distracţie, odihnă, mare, soare, relaxare, şi, cu siguranţă nimeni nici nu va îndrăzni să amintească de carte şi învăţătură în această perioadă.

De data aceasta, venim cu o nouă provocare pentru toţi cei care doresc să petreacă vara cu adevărat eficient şi să vadă realizată în viaţa lor o combinaţie excelentă între odihnă şi învăţătură, relaxare şi ore, tabără şi cunoştinţe noi, în fine, vară şi studiere intensivă a limbii engleze. Asociaţia „Engleză pentru o viaţă nouă” (English for a New Life), bazată pe experienţa de 7 ani în organizarea eficientă a timpului pe parcursul verii, repetă provocarea şi în această vară prin cele două tabere de limbă engleză.

Natalia Boicu, directorul adjunct al acestei Asociaţii susţine: „Perioada din timpul taberelor oferă o posibilitate unică pentru cei care au nevoie de a învăţa limba engleză într-un timp cât mai scurt. S-a preferat selectarea acestui timp, pentru că participanţii lasă toate celelalte lucruri la o parte şi pun prioritate anume pe studiere. Profesorii de engleză pregătiţi în cadrul Asociaţiei noastre, alături de profesorii din Statele Unite invitaţi în exclusivitate pentru taberele de engleză, sunt gata să împărtăşească participanţilor din experienţa şi din cunoştinţele lor, pentru ca timpul lor să fie cu adevărat valorificat.

Alexandru Dermenji, profesor de engleză în cadrul aceleaşi Asociaţii, este unul din participanţii fideli ai taberelor, bucurându-se de beneficiile ei chiar de la început: „Sunt continuu motivat să vin la aceste tabere pentru că văd rezultatele apărând direct în viaţa mea. Anume aici am fost motivat să predau şi eu engleza altora şi să îmi folosesc cunoştinţele în domeniu pentru aţii. Este eficient pentru că tot programul este în engleză, iar comunicarea este îmbunătăţită cu ajutorul profesorilor americani, care au grijă ca fiecare participant să plece din tabără cu un nivel mai ridicat al limbii englezei.”, mărturiseşte Alexandru.

Aceste tabere sunt pentru cei ce cunosc engleza la orice nivel, dar şi pentru cei care doresc să o înveţe. Grupele de elevi sunt mici, de 7-10 persoane, fiecare din ele fiind condusă de un profesor din ţară şi unul sau mai mulţi de peste hotare. După cum vă daţi bine seama, aici este asigurată îmbogăţirea vocabularului englez şi trecerea barierei de comunicare. Toţi participanţii beneficiază de zidirea multor relaţii cu persoane din diferite părţi ale ţării, din ţările vecine (România, Ucraina, Rusia) şi, bineînţeles, îşi fac mulţi prieteni din SUA. Mai mult, programul taberei asigură un timp de valorificare a capacităţilor proprii, de stabilire a principiilor pentru viaţă prin intermediul studierii unui subiect social actual din perpectivă biblică. Anul acesta, pe parcursul celor două tabere, vor fi abordate subiectele: „Cum să ai o căsătorie fără regrete?” şi „Cum să fii o persoană fericită?”.

„De la tabăra de engleză, am învăţat cât de important este să îmi iubesc ţara, să rămân aici şi să o protejez de nonvalorile promovate pe larg acum: imoralitatea, minciuna, distrugerea familiilor”, a spus Svetlana Nalbatova, adăugând „Merită să vii la această tabără. A fost plăcut şi interesant, am combinat armonios odihna şi studiul.”

Asociaţia „Engleză pentru o viaţă nouă” se îngrijeşte, într-un mod special, de odihna cadrelor didactice din toate instituţiile de învăţământ din întreaga ţară. Profesorii, care doresc să beneficieze de un timp de odihnă şi de studiu biblic pe aceleaşi subiecte menţionate mai sus, cât şi de ore de studiere a computerului sau a limbii engleze, au o ofertă specială de a participa la aceste tabere cu reduceri extraordinare. Schimbul de experienţă cu profesorii din Statele Unite, plăcerea de a te odihni în mijlocul naturii, stabilirea unor valori biblice pentru viaţă şi pentru lucrul de mai departe cu elevii sunt asigurate în tot acest timp.

Nu îmi rămâne decât să menţionez data desfăşurării taberelor de engleză din această vară: 20-30 iulie „Căsătorie fără regrete” (Marriage without regrets) şi 30 iulie-8 august „Predica de pe Munte” (Sermon on the Mount) în baza de odihnă „Ghiocel” din raionul Căuşeni. Timpul dumneavoastră poate fi valorificat sunând la 079602596 (Natalia Boicu) sau 079531952 (Tatiana Colesnic) pentru a vă înscrie la una din aceste tabere şi de a beneficia de cele mai grozave zile din vara acestui an.

Voltaire a spus: „Odihna este un lucru bun, dar plictiseala este soră cu ea”. Una dintre cele mai perfecte combinaţii dintre odihnă şi eficacitate, fără a implica plictiseala, este învăţarea unei limbi, zidirea unui caracter frumos şi formarea multor relaţii de prietenie. Profită de aceste lucruri din plin în această vară!

Doi privesc în jos… Unul vede băltoaca, celălalt vede stelele reflectate în ea.
De fapt, mă gîndeam că idealul ar fi să privim în sus, şi acolo să vedem imediat stelele, nu doar reflecţia lor în băltoacă. Tu ce alegi?

Majoritatea celor care au ajuns aici, au cu siguranţă suficiente surse de informare cu privire la virusul HIV/SIDA, datorită multitudinilor de oportunităţi ce le oferă internetul. Metode de a prezenta sfişietoarele consecinţe ale acestei boli sunt diverse şi ceea ce spun statisticile putem afla în cîteva secunde. 70 de secunde sunt suficiente ca să vizionezi următoarea secvenţă video despre crimele comise de SIDA, dar tot în timpul acestor 70 de secunde, SIDA va continua să îşi facă bine “slujba”, luînd viaţa a 6 persoane.

SIDA îşi îndeplineşte “slujba” cu mare străduinţă. Ce ar fi dacă fiecare din noi ne-am face “slujba” pentru a preveni această boală şi pentru a aduce nădejde celor atacaţi de ea. Din ce in ce mai des se tinde spre utilizarea termenului de “pandemie” pentru SIDA, adică o epidemie care se răspîndeşte în timp record pe un larg teritoriu, şi afectează rapid foarte mult persoane. Şi nu e de mirare, pentru că cea mai promovată metodă de prevenire SIDA menţionată peste tot este folosirea prezervativului în timpul relaţiilor sexuale. Adică o poţi face oricînd, oriunde, oricum şi cu oricine, numai fii atent la protecţie. Şi totuşi cît de mult sunt cazurile cînd acea bucăţică de cauciuc pur şi simplu nu a ajutat (ooops!)!

Provocarea cu care se vehiculează cel mai puţin, dar care oferă 100% garanţie este abstinenţa pînă la căsătorie. E greu? Atunci fii gata să cunoşti o nouă lume: a despărţirii de prieteni, familie, parteneri, societate, a întunericului şi a separării de viitor, a morţii – pentru că asta e tot ce poate să-ţi ofere lipsa ta de abstinenţă. Eşti sigur(ă) că ţie nu ţi se poate întîmpla? Poate ar fi cazul să discuţi cu cele cîteva zeci de milioane care au crezut la fel, dar şi-au schimbat părerea cînd l-au “înhăţat”.

Se spune că prevenirea este mai bună ca tratamentul. Această afirmaţie este de două ori justificată în cazul SIDA, pentru că aici tratament nu mai este. Ceea ce poate fi înnoit într-o persoană infectată este inima lui. Atunci cînd moartea fizică va aduce separare de tot ce a fost mai frumos în lumea asta, moartea spirituală aduce separarea de tot ce este mai frumos în lumea viitoare, care va fi o veşnicie. Şi dacă a fost să pierzi viaţa pe acest pămînt, nu pierde oportunitatea de a o moşteni pe cea veşnică.

Vrei să ştii cum şi de ce e important să ai o inimă nouă? Vezi următorul articol şi beneficiază pe deplin de tot ce este mai preţios!

La 12 martie 2008 a plecat din viaţă ultimul veteran francez din Primul Război Mondial. Prin propria sa decizie, Lazare Ponticelli a fost înrolat în armata franceză la numai 16 ani, fugind de starea mizerabilă în care se afla familia sa din Italia. El a supravieţuit celor 2 războaie şi a fost o sursă de relatare a evenimentelor ce au avut loc în acele timpuri. La cei 110 ani ai săi, Ponticelli nu şi-a schimbat opinia cu privire la rostul unui război: «ceva absurd, inutil, care nu poate rezolva nimic pînă la urmă». Iniţial a refuzat propunerea fostului preşedinte francez, Jacques Chirac, de a avea parte de funerarii naţionale, pentru că supravieţuirea lui se datorează, de fapt celor 1.3 milioane de francezi care au murit atunci pe cîmpul de luptă. «Ei nu au avut parte de comemorare şi aceasta ar fi o insultă din partea mea», în final a acceptat acest lucru «în numele tuturor celor care au murit, bărbaţi şi femei».

Într-un ultim interviu oferit în anul 2005, Ponticelli relata cu amănunte situaţia de pe cîmpul de luptă, timpul cînd li s-au terminat muniţiile şi vedeau camarazii lor omorâţi, rând pe rând, fiecare aşteptîndu-şi moartea. Amintea de strigătul sfâşietor al soldaţilor, care chemau cu disperare chipul mamei lor, cei răniţi, care chemau moartea şi se rugau cu durere pentru apropierea ei.

Anul 2008 a adus cu el sfîrşitul altor doi veterani din primul război mondial: ultimul german, şi penultimul francez, care i-au precedat pe cei aproximativ 20 de veterani rămaşi în viaţă. Numeroase aprecieri au fost aduse acestui mare om, care este imaginea unei generaţii, căruia «îi datorăm o Europă liberă şi pacifistă. Este de datoria noastră să ne mândrim cu el», a specificat preşedintele actual al Franţei, Nicolas Sarkozy.

Vieţi trăite frumos, vieţi jertfite pentru apărarea patriei, vieţi care au ştiut să lupte pentru viitor, al copiilor lor şi al generaţiilor care acum există datorită curajului şi tăriei lor. Este dureros să vezi cum zilele noastre aduc de multe ori ştergerea şi izolarea acestor timpuri. Noi, generaţia tânără suntem depărtaţi de ele, pentru că nu am avut parte de războaie, persecuţii, deportări, nu am văzut fraţii noştri murind lîngă noi, cerînd o picătură de apă, care le-ar fi potolit jarul, strigînd după chipul mamei, care le-ar fi pus mîna pe fruntea unde sîngele prevestea sfîrşitul, şoptind numele soţiei sau a logodnicei, a cărui sărut le-ar fi alinat focul ce le ardea sufletul, rugîndu-se lui Dumnezeu, care i-ar fi luat de mînă şi le-ar fi spus că îi înţelege, pentru că şi El a văzut cu durere pe Fiul Lui murind pentru alţii, murind pentru oameni, veşnic nerecunoscători. Da, am fost cu adevărat binecuvîntaţi să nu ne naştem în acele timpuri, să nu le purtăm ecoul, dar blestemul vine acum din interiorul nostru. Patrie? Noţiune demult uitată şi folosită cu ironie încă de pe băncile şcolii. Tot mai frecvente tricouri cu inscripţia „CCCP”, care sunt purtate „în glumă”, tot mai multe tatuaje cu semnul svasticii, care arată cît de necomplexaţi suntem, lucruri pentru care cu siguranţă nu au luptat, şi care nu şi-au fi imaginat niciodată ca posibile cei care şi-au dat viaţa şi au suferit în urma acestor ideologii. Cît de greu ne este să învăţăm Imnul Ţării noastre şi cînd de incomod devine să îl asculţi solemn, cu mîna la inimă, atunci cînd este fredonat. De ce? Pentru că pierdem…

Se pierd oameni ai acelor timpuri şi se pierd şi valori, se pierde Dumnezeu, mama, ţara, dragostea şi dorul din sufletele noastre. Unul din oamenii lui Dumnezeu, Ieremia, autorul cărţii cu acelaşi nume din Biblie, scria: „Ţară, ţară, ţară, ascultă glasul Domnului!” Cît are nevoie ţara noastră de a se întoarce la Dumnezeu, la Numele Acela la care au apelat atît de mulţi în clipa morţii, acel Nume care pune în inima fiecăruia mulţumirea, dragostea de ţară, dorinţa de viaţă, Nume care a arătat ce înseamnă iubire, Nume care poate întoarce o naţiune a snobismului, a indiferenţei şi a materialismului către dragoste… de Dumnezeu, de mamă, de ţară. „Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiec în Domnul vor stăpâni ţara”. (Cartea Psalmilor, Biblia)

Sosirea primăverii aduce cu sine cîteva ocazii în plus de a aduce bucurie persoanelor drage. Mă refer la cele două sărbători din prima parte a lunii Mărţişor, după cum este numită în popor. Evenimentele sunt mai mult sau mai puţin proprii poporului nostru, o tradiţie care a fost păstrată cu grijă şi transmisă din generaţie în generaţie. 1 martie este ziua Evdochiei în calendarul ortodox, pe cînd 8 martie a fost declarată Ziua Internaţională a Femeii de către ONU încă în 1975, cu scopul eliminării discriminării femeii.

Deşi originile acestor sărbători sunt diferite, un simbol reprezentativ al lor constituie mărţişorul. Alb şi roşu, în prezent li se alătură inimioare, broşe, felicitări, urări şi tot felul de alte obiecte ce le-ar înfrumuseţa. În acest domeniu, «creatorii» lor caută să fie cât mai inventivi şi originali, principalul motiv fiind concurenţa.

Cell mai renumit «coridor al mărţişoarelor» în 2008 este cu siguranţă bulevardul Ştefan cel Mare. Toţi cei care s-au pornit de la Magazinul «Gemenii»până la Poşta Moldovei nu au putut să nu observe adevăratul sens al concurenţei. În ajun de 1 martie am vizitat şi eu acest spaţiu al «avântului cultural», unde erau implicaţi în procesul vânzării nici mai mult nici mai puţin de 180 de persoane. Preţurile variau de la 1 leu până la 25 lei şi chiar mai mult. Dacă am fi să facem o simplă aritmetică şi să înmulţim numărul de persoane care vând cu numărul de mărţişoare al fiecăreia dintre ele (nu mai mic de 50), atunci realizăm că şansele ca un anumit să fie vândut şi să apară pe haina cuiva nu sunt chiar atât de mari.

Prima întrebare care mi-am pus-o când am văzut această imagine a fost dacă merită să stai aici de dimineaţă până seara, având atâta concurenţă în jurul tău. M-a uimit optimismul celor care au răspuns la aceasta întrebare. Câţiva din vânzători au spus că nu au unde merge în altă parte cu ele şi că de data asta concurenţa nu-i împiedică prea mult, pentru că mărţişoarele sunt foarte solicitate. «Toţi au nevoie de mărţişoare şi dacă suntem mai mulţi, suntem văzuţi şi avem şanse mai mari de vânzare». Şi spuneau adevărul, pentru că cumpărătorii roiau şi ei, căutând «cel mai frumos şi cel mai special mărţişor».

Întrebaţi dacă ei le confecţionează, majoritatea au răspuns că ei sunt doar «realizatori». Numai un băiat a spus cu mândrie: «Mama le face şi eu cu prietenul le vând!», un fel de business familial.

«Vom sta aici până la 8 martie!» a declarat unul din tinerii de acolo şi a început să-şi reclameze marfa unui cumpărător care s-a apropiat între timp. Nu mi-a rămas decât să le urez baftă în continuare şi bineînţeles să cumpăr un mărţişor.

În sfârşit am înţeles că de fapt, aceasta şi este cheia succesului — perseverenţa. Dacă încă nu aţi reuşit să procuraţi un mărţişor, cu siguranţă sunteţi bineveniţi la «bulevardul mărţişoarelor». Faceţi o bucurie celor dragi, vouă înşivă şi bineînţeles unuia din cei 180 de vânzători.

Zilele trecute, în timp ce eram cu câţiva prieteni într-o cafenea din centrul oraşului, am experimentat pe viu “camera ascunsă” moldovenească. Adică, mai bine zis am văzut cum a fost aplicată la alte mese, noi având “norocul” să fim ocoliţi. Deci, cum s-a desfăşurat totul?

În cafenea erau băieţi de serviciu, cărora suntem obişnuiţi să le zicem “bodyguarzi”. Păi bine, unul din ei s-a apropiat amabil de masa vecină cu o tortă care avea vreo 20 de lumânări pe ea. Zâmbind, a spus (în rusă) “Dumneavoastră sunteţi clienţii noştri fideli, şi din partea administraţiei cafenelei, avem pregătită o tortă pentru dumneavoastră.” Vizitatorii (o familie cu trei copii) au rămas satisfăcuţi şi uimiţi totodată, neaducându-şi aminte de a vizita acest local destul de des. Dar bucuria nu le-a fost prea lungă, pentru că în 5 minute, băiatul care a adus torta a revenit, a luat-o, zicând: “Ne pare rău, dar am încurcat masa!” şi a pus torta pe masa unei domnişoare, care era bineînţeles, din echipa “camerei ascunse”.

Una din camere era chiar la masa din spatele nostru şi era foarte evidentă toată pregătirea şi şuşotirea membrilor echipei. Până la urmă, procesul s-a repetat cu încă o grupă de tineri veniţi mai târziu. Aceştia chiar şi au fotografiat cu entuziasm torta care urmau să o mănânce, fără a realiza că până la urmă nimic nu se dă “din contul cafenelei”.

Ne-a părut interesantă întâmplarea, ca şi observatori, chiar ne gândeam cum am fi reacţionat să fi fost noi puşi în situaţia dată (probabil am fi tăiat imediat torta). Era cert că ceilalţi prezenţi în cafenea îşi dădeau prea bine seama că ceva nu este după cursul normal al lucrurilor, pentru că actorii implicaţi în program nu “jucau” prea bine şi poate nici faza cu torta nu era cea mai potrivită pentru a găsi nuanţe mai hazlii.

În schimb, m-a provocat, pe de altă parte, să fiu atentă la cuvintele pe care le spun, la acţiunile pe care le fac, ca să dau dovadă de bun simţ într-un loc public. Şi totodată, dacă am fi conştienţi că întotdeauna este o “cameră ascunsă” în viaţa noastră, cred că am fi mult mai atenţi la tot ceea ce facem, vorbim şi gândim.

Ce ar înregistra camera ascunsă a vieţii tale din vorbele, faptele şi chiar gândurile tale? Am putea să le vedem cu toţii?

                                                       

Cât este de interesant şi util să te opreşti din alergarea vieţii şi să faci o analiză a propriei tale curse. Sunt 2 cele mai răspândite şi folosite ocazii de a face acest lucru: Anul Nou şi Ziua ta de naştere.

Ma gândesc că 20 de ani sunt a cincea parte dintr-un secol şi totuşi 20 de ani sunt deja două decenii. Pe de o parte graduezi abia liceul, pe de alta, eşti deja la Universitate. 20 de ani sunt un început al deceniului vieţii pentru că majoritatea iau cele mai mari decizii anume în această perioadă: unde să înveţi, ce profesie să alegi, unde să locuieşti, cu cine să te căsătoreşti, ce activităţi de amploare să faci, etc.?

20 de ani au trecut şi în viaţa mea: ani de mulţumire pentru părinţi, că mi-au dat viaţă şi m-au crescut într-un spirit atât de democrat şi binevoitor … pentru tata, care a îndrăznit să mănânce prima mea salată “prăjită” din pere, roşii, mere şi castraveţi, cînd eu nu puteam nici să mă uit la ea, … pentru mama, care a ştiut să rabde dimineţile mele adormite în fiecare zi până mă duceam la şcoală… Ani de mulţumire pentru bunica, pentru că m-a învăţat ce înseamnă iubire, dăruindu-mi în fiecare lună o parte din “colosala” ei pensie, pentru că “tu eşti mică încă….”. Ani de mulţumire pentru fratele meu, pentru că încă de la liceu îmi făcea tema pentru acasă la desen şi avea mare răbdare să mă ajute la informatică, fizică, chimie, biologie, şi la restul obiectelor… Ani de mulţumire pentru prietena mea, Oxana, care m-a ajutat să am cei mai frumoşi patru ani de prietenie din viaţa mea, până a plecat în Ceruri… Ani de mulţumire pentru învăţătoarea şi prietena mea, Rodica, care a ştiut să asculte toate poveştile, şi jalele, şi visurile, şi temerile, şi îndrugările mele… Ani de mulţumire pentru mentorul şi învăţătorul meu, Vasile Filat, care a ştiut ca în una din cele mai mari perioade de deznădejde şi confuzie din viaţa mea, să îmi spună: “Draga mea, ei nu vreau ca tu să fii acolo, lor nu le pasă de tine, dar tu ştii de ce trebuie să ajungi acolo, pentru că ştii pentru Cine faci asta…”, şi am ajuns, am ajuns tot mai departe şi mai departe…

O, câte sunt acele persoane care au transformat aceşti 20 de ani ai mei în cea mai grozavă aventură de dragoste, frumos, nădejde, credinţă, speranţă, visare… Nu pot să uit de Ina şi Tania, care mi-a fost alături de multe ori când îmi era mai greu… Slavic, pentru că mi-a fost un prieten adevărat şi plin de încurajare… Nataşa Boicu, care a ascultat povestea mea, atunci când nu aveam pe cine adormi cu ea, … Oxana Tentiuc, care mi-a dat acele sfaturi fără de care nu mă puteam lipsi, … Ana Maria, care a înţeles cântecul sufletului meu şi a putut cu adevărat pătrunde acolo, … Saşa, care a ştiut să îmi dea mereu o ureche, unde să ţip când era mai greu, … Cristina Cornescu, care a văzut din totdeauna în mine un om matur, … Catea şi Valea, Tania Cioconari, Cristina Ciumac, Nastea Susarencu, Lauriana, Octavian, Marina – adevăraţi piloni ai unei frumoase susţineri şi încurajări.

Aceşti 20 de ani sunt o mulţumire pentru ei de fapt, pentu că ei au făcut să fiu ceea ce sunt. Dar fiecare secundă din cei 20 de ani sunt un prilej de mulţumire pentru Creatorul, Salvatorul, Medicul, Prietenul, Domnul, Stânca vieţii mele: “Pentru că atât de mult m-a iubit Dumnezeu, că a dat pe Singurul Său Fiu pentru mine, şi eu am crezut în El şi am viaţă veşnică”.

Am plâns pe tot parcursul scrierii acestui mesaj, pentru că totuşi au fost 20 de ani, pentru că aş fi putut de mult merge Acasă, dar pentru că totuşi Dumnezeu mi-a dat viaţă până acum şi TRĂIESC, nu doar exist!

Dacă ai citit acest mesaj pînă la urmă, îţi mulţumesc din inimă că ai avut curajul şi rădarea să zbori pentru câteva clipe în lumea vieţii mele! Tu cui îi eşti mulţumitor pentru vârsta ta?

Două evenimente tragice au avut loc zilele trecute, care implică celebrităţi americane bogate şi bine cunoscute.

Actorul Heath Ledger, care a decedat la 22 ianuarie într-un apartament din New York, a suferit din cauza dependenţei de medicamente somnifere, conform unor rapoarte. Poliţia a speculat cu ideea că moartea lui Ledger a putut fi cauzată de o supradoză întâmplătoare, deşi rezultatele autopsiei nu erau definitorii. Associated Press au raportat că săptămâna trecută pastilele prescrise, inclusiv calmante şi somnifere, au fost găsite peste tot în apartamentul lui Ledger.

Între timp, cântăreaţa Britney Spears a fost încredinţată sub tutela unui spital de psihiatrie. Acompaniată de mai mulţi ofiţeri de poliţie, ea a fost dusă la UCLA Medical Center din Los Angeles şi forţată să primească ajutor psihic. Acesta este doar cel mai recent eveniment din o lungă serie de probleme din viaţa ei.

Ce au aceste două povestiri în comun? Ele demonstrează adevărul universal că banii, faima şi succesul nu garantează fericire. Aceasta este ilustrat în Biblie în Marcu 10:17-27. Un bogat, descris ca şi “conducător” vine la Isus şi întreabă “Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Isus i-a răspuns: “Du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea, şi urmează-Mă. Versetul 22 spune “Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot, căci avea multe avuţii.”

Isus spunea că fiecare persoană are ceva care îi ţine de a-şi pune încrederea în El, de a fi iertat şi schimbat. Pentru acest om, a fost averea. La fel cum actorul şi cântăreaţa care sufereau din cauza depresiei şi a problemelor emoţionale, averea şi succesul erau mult mai importante decât o relaţie cu Hristos. Dar aceste lucuri nu sunt niciodată deajuns ca să facă o persoană mulţumită şi fericită. Mesajul cheie este versetul 21:

“Isus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit, şi i-a zis “Îţi lipseşte un lucru”…

Isus se uită la fiecare în parte, ne iubeşte şi ne pune aceeaşi întrebare. Care lucru te împiedică ca să-i dai viaţa ta Lui? Nu pune nici o piedică în a-L urma pe Isus.

Craig Myers, USA

Perioada 7-10 februarie 2007 în Republica Moldova se va remarca prin etapa de iniţiere a perfectării paşapoartelor biometrice. De fapt, cu câteva zile în urmă, la 1 februarie, preşedintele ţării, Vladimir Voronin, a devenit primul deţinător al acestei “implementări a tehnologiilor informaţional de ultimă performanţă”, după cum susţine dumnealui.

Este ştiut că la început aceste paşapoarte nu le vor înlocui pe cele obişnuite, cu toate că se speră la un progres al utilităţii lor. Aceasta a devenit o condiţie a Planului de acţiune Republica Moldova – Uniunea Europeană.

Un paşaport biometric conţine un cip cu următoarele date biometrice: amprentele digitale de la ambele degete arătătoare, distanţa interpupilară, amprenta retinală. Scopul de bază este cel al securităţii, aceasta fiind o măsură de combatere a terorismului şi de ţinere în control a migraţiei.

Primăvara. Furnica sapă, pune semiţe, face straturi. Apare şi greierul cu o rachetă sub braţ. – Ce faci, greieraşule? – Merg la un tenis cu băieţii. – Vai, vai! Să nu vii la iarnă să-mi ceri mâncare, că nu ştiu ce-ţi fac! – Da, da, bine…. Toamna. Furnica culegea de zor, făcea dulceţuri, punea conserve. Trece greierul, cu o chitară sub braţ. – Ce faci, mă? – Mă duc să cânt cu baieţii în parc. – Bine mă, la muncă nu vii pentru la iarnă! Vine iarna. Furnicuţa stătea în pridvor cu un şal în jur şi cu un ceai fierbinte, când vede o limuzină. Din ea coboară greieraşul. – Ce faci, greieraşule? – Uite mă duc la Paris să cânt. Am avut succes în parc. – Bine mă, baftă şi dacă îl vezi pe George Topârceanu, zi-i că fabula lui a eşuat.

Am auzit recent acest banc şi am râs. Apoi m-am gândit: “Chiar aşa să fie? Cât de reală este ideea prezentată aici? Care sunt valorile promovate? Cât de aplicabil este aceasta pentru societatea, ţara, oraşul nostru, pentru viaţa de zi cu zi, pentru viaţa de student?”

Deja de mult timp este cunoscută această noţiune notorie – student. Mai mult sau mai puţin exact, studentul poate fi reprezentat de o persoană care îşi face studiile la o instituţie superioară de învăţământ, fiind conştient de responsabilitatea de a învăţa pentru a se specializa într-o anumită ramură şi profesie.

Pas decisiv spre maturitate. Responsabilitate. Diligenţă. Punctualitate. Iată caracteristicile cheie ale vieţii unui student în ochii profesorului. Ceea ce ni se aminteşte în fiecare zi la ore e că am venit aici să învăţăm şi că e important să acţionăm matur în pregătirea noastră. Şi iată că am intrat într-un nou semestru de studii, tot auzind acest îndemn. La fiecare început de semestru, studentul îşi promite sie însuşi, promite părinţilor, promite oricărui este dispus să-l asculte: “Gata, încep să învăţ!” Intenţie grozavă! Chiar recent discutasem cu câteva colege de facultate, care erau cu adevărat hotărâte că “De-acum înainte va fi altfel! De-acum încep să învăţ!”.

Ceea ce mi se pare interesant este că studentul este gata să rostească această frază la orice început şi pe parcurs, pare să uite de ea. Interesant e de ce se uită? Dacă ar fi să întreb adulţii care au fost, la rândul lor studenţi, cu numai câteva decenii în urmă, aş avea de prezentat o altă imagine a vieţii de student. Cu siguranţă pe atunci erau mult mai puţini sau aproape deloc cei care au venit la Universitate doar “să stea în rând după diplomă”. Concursul de admitere era destul de mare, aşa că selecţia deja prevedea persoane diligente şi responsabile. Nu mai erau părinţi plecaţi pentru o italie, rusie sau portugalie, părinţi care să trimită bani pentru a fi cheltuiţi în barurile, cluburile şi discotecile oraşului.

Profesorul meu de istorie obişnuia să spună că diplomele elaborate pentru absolvenţii de la Relaţii Internaţionale din Republica Moldova asigură ambasadori pentru toate ţările lumii pentru 10 ani înainte. Nu încerca să evidenţieze atât exactitatea datelor, cât importanţa realizării că “Nu tot ce zboară se mănâncă”. Iar odată ce ai totuşi ocazia să fii student, atunci trebuie să te foloseşti de acest titlu cu responsabilitate. Este evident un lucru, relatat şi în Sfintele Scripturi: “Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic!” (Proverbele lui Solomon 20:4).

Cu siguranţă un caracter integru, o responsabilitate vădită, o diligenţă continuă a unei vieţi de student va duce la crearea unui adult cu coloana vertebrală dreaptă, care ştie ce vrea să realizeze, care va rămâne în ţară pentru că vede aici viitor şi pentru că va face tot posibilul ca el şi copiii lui să trăiască acest viitor.

Astfel, aplicată la viaţa de student este confirmat acest măreţ adevăr din aceeaşi carte a Proverbelor: “Mâna celor harnici va stăpâni, dar mâna leneşă va plăti bir”.