Postat de: Felicia | octombrie 1, 2008

Ziua Pedagogului şi a Bibliotecarului

Pline de emoţii, soare şi căldură sufletească au trecut ultimele zile de septembrie însoţite de începutul lunii octombrie. Este vorba mai mult decât de schimbul lunilor de toamnă, pentru că săptămâna trecută a încălzit atâtea inimi cu raze de fericire, împlinire, zâmbete şi bucurie, începând cu cei mai mici, până la cei mai mari.

La iniţiativa Preturii sectorului Buiucani, clubul „A-Studio” a găzduit în prima zi a lunii octombrie mai mulţi pedagogi din instituţiile preşcolare şi preuniversitare şi şefi de biblioteci în jurul unei mese de sărbătoare cu ocazia Zilei Pedagogului şi a Bibliotecarului. Pentru prima dată împreună, reprezentanţii celor 86 de instituţii de învăţământ şi 11 biblioteci din sectorul Buiucani s-au adunat pentru a sărbători ziua profesioanală. Cuvinte de felicitare au fost aduse din partea primarului capitalei, Dorin Chirtoacă şi a pretorului sectorului Buiucani, Valeriu Nemerenco. Artiştii emeriţi invitaţi la eveniment au creat o atmosferă plăcută de sărbătoare. Cei mai buni directori de licee şi biblioteci s-au bucurat de diplome din partea Preturii.

Alături de toate manifestările pozitive ce au avut loc cu ocazia acestui eveniment, aducem din nou şi din nou cuvinte de mulţumire celor ce au investit în vieţile noastre!


Lasă un răspuns

Răspunsul dvs.:

Categorii