Cât este de interesant şi util să te opreşti din alergarea vieţii şi să faci o analiză a propriei tale curse. Sunt 2 cele mai răspândite şi folosite ocazii de a face acest lucru: Anul Nou şi Ziua ta de naştere.

Ma gândesc că 20 de ani sunt a cincea parte dintr-un secol şi totuşi 20 de ani sunt deja două decenii. Pe de o parte graduezi abia liceul, pe de alta, eşti deja la Universitate. 20 de ani sunt un început al deceniului vieţii pentru că majoritatea iau cele mai mari decizii anume în această perioadă: unde să înveţi, ce profesie să alegi, unde să locuieşti, cu cine să te căsătoreşti, ce activităţi de amploare să faci, etc.?

20 de ani au trecut şi în viaţa mea: ani de mulţumire pentru părinţi, că mi-au dat viaţă şi m-au crescut într-un spirit atât de democrat şi binevoitor … pentru tata, care a îndrăznit să mănânce prima mea salată “prăjită” din pere, roşii, mere şi castraveţi, cînd eu nu puteam nici să mă uit la ea, … pentru mama, care a ştiut să rabde dimineţile mele adormite în fiecare zi până mă duceam la şcoală… Ani de mulţumire pentru bunica, pentru că m-a învăţat ce înseamnă iubire, dăruindu-mi în fiecare lună o parte din “colosala” ei pensie, pentru că “tu eşti mică încă….”. Ani de mulţumire pentru fratele meu, pentru că încă de la liceu îmi făcea tema pentru acasă la desen şi avea mare răbdare să mă ajute la informatică, fizică, chimie, biologie, şi la restul obiectelor… Ani de mulţumire pentru prietena mea, Oxana, care m-a ajutat să am cei mai frumoşi patru ani de prietenie din viaţa mea, până a plecat în Ceruri… Ani de mulţumire pentru învăţătoarea şi prietena mea, Rodica, care a ştiut să asculte toate poveştile, şi jalele, şi visurile, şi temerile, şi îndrugările mele… Ani de mulţumire pentru mentorul şi învăţătorul meu, Vasile Filat, care a ştiut ca în una din cele mai mari perioade de deznădejde şi confuzie din viaţa mea, să îmi spună: “Draga mea, ei nu vreau ca tu să fii acolo, lor nu le pasă de tine, dar tu ştii de ce trebuie să ajungi acolo, pentru că ştii pentru Cine faci asta…”, şi am ajuns, am ajuns tot mai departe şi mai departe…

O, câte sunt acele persoane care au transformat aceşti 20 de ani ai mei în cea mai grozavă aventură de dragoste, frumos, nădejde, credinţă, speranţă, visare… Nu pot să uit de Ina şi Tania, care mi-a fost alături de multe ori când îmi era mai greu… Slavic, pentru că mi-a fost un prieten adevărat şi plin de încurajare… Nataşa Boicu, care a ascultat povestea mea, atunci când nu aveam pe cine adormi cu ea, … Oxana Tentiuc, care mi-a dat acele sfaturi fără de care nu mă puteam lipsi, … Ana Maria, care a înţeles cântecul sufletului meu şi a putut cu adevărat pătrunde acolo, … Saşa, care a ştiut să îmi dea mereu o ureche, unde să ţip când era mai greu, … Cristina Cornescu, care a văzut din totdeauna în mine un om matur, … Catea şi Valea, Tania Cioconari, Cristina Ciumac, Nastea Susarencu, Lauriana, Octavian, Marina – adevăraţi piloni ai unei frumoase susţineri şi încurajări.

Aceşti 20 de ani sunt o mulţumire pentru ei de fapt, pentu că ei au făcut să fiu ceea ce sunt. Dar fiecare secundă din cei 20 de ani sunt un prilej de mulţumire pentru Creatorul, Salvatorul, Medicul, Prietenul, Domnul, Stânca vieţii mele: “Pentru că atât de mult m-a iubit Dumnezeu, că a dat pe Singurul Său Fiu pentru mine, şi eu am crezut în El şi am viaţă veşnică”.

Am plâns pe tot parcursul scrierii acestui mesaj, pentru că totuşi au fost 20 de ani, pentru că aş fi putut de mult merge Acasă, dar pentru că totuşi Dumnezeu mi-a dat viaţă până acum şi TRĂIESC, nu doar exist!

Dacă ai citit acest mesaj pînă la urmă, îţi mulţumesc din inimă că ai avut curajul şi rădarea să zbori pentru câteva clipe în lumea vieţii mele! Tu cui îi eşti mulţumitor pentru vârsta ta?